In fiecare dimineata, un individ ma priveste si imi imita simetric miscarile, parca ma privesc pe mine prin ochii lui desi eu nu mi-am vazut niciodata fata ci doar o reflexie intr-un ciob de sticla argintie incastrat in peretele alb casei.
Apa calduta imi mangaie fata si parca nu mai visez.
Acum individul e aici, ma priveste adanc in ochi parca ma cunoaste de o viata.
Ma intreb de care parte a oglinzii sunt eu ? Nici nu mai stiu, oare stie cineva atunci cand se priveste in ochi ? Ce lume se ascunde dupa peretii din oglinda ?
Il intreb daca lumea lui e mai buna. Ciudat, ma intreaba timid acelasi lucru, in acelasi timp, nu ii aud vocea, ii citesc cuvintele pe buzele usor deschise.
Nu primesc nici un raspuns. Sigur ca nu poate sa raspunda deoarece de aceasta parte a oglinzii, lumea mea, e mai buna. Am inteles acest lucru fara sa-l mai intreb si el a priceput fara sa imi mai raspunda ostenit, eu zambesc iar el sta linistit.
Ne indepartam amandoi si iesim in decor, eu descopar dimineata din spatele zidurilor si respir multumit aerul proaspat al rasaritului de soare.
Zorii zilei imi poarta pe aripi fericirea, soarele straluceste incalzandu-mi inima si zambetul meu larg se pierde in margelele de smarald de care ma apropie sarutul diafan, tihna imbratisarii imi opreste timpul care dispare din ceasul meu, vreau sa raman asa neclintit o vesnicie, aproape de mirosul fin al al norilor de vanilie sunt topit, sufletul meu se inalta alaturi de cantecul vazduhului, i-au crescut aripi colorate, frumosul si blandul meu fluture.
miercuri, 1 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)